Concurs PCNews 2008 – La plecare: 5, la sosire: 20

Am dat astazi peste blogul unui nu-stiu-ce-fel-de-bezmetic in care colegul abera pe tema Luke Skywalker -> CERN (eu auzisem de CERN via Tim Berners-Lee) –> LCH (Large Hadron Collider) si, printre anunturile ieftine si facute doar ca sa-mi consume timpul, am zarit ceva interesant: un oarece concurs PCNews al carui (singur) premiu are o valoare de $10.000.

Nu mai pun de multa vreme baza pe tartinele gen: “castigi bani fara efort; pregateste-te sa devii milionar”, “un miliard de lei premiu, garantat, suna acum”, “concurs pentru bloggeri dar premiul il ia soso ala sau oricine de la MPI sau cine stie ce alt inventator al tehnicii load_iframe_de_1x1_px asa cum facea piticu” etc.

Sunt convins ca oamenii de la PCNews vor sti sa ruleze banii de la X, firma lui Peste, la Y, firma lui Rechin. Bloggerul premiat va lua, desigur, **** pe la nas.

Dar hai. Sa nu zicem ca nu am incercat. Anumiti oameni ma indeamna sa particip; vom vedea astfel cat de transparenti sunt cei de la PCNews si daca ei sunt in stare sa accepte si pareri oarecum iesite din linia: “bravo, estyyy cel mai tare!!1!”, “tinetzio tot asha”, “klumea k fcti knkrs de blogs, GIEE” samd.

Iata adresa unde ne putem inscrie: http://pcnews.ro/concurs-2008/

Si iata regulamentul concursului: http://pcnews.ro/regulament-concurs-superblog-2008/ –> fara CSS si fara nimic (CSS-ul consuma banda, draga).

N-am prea inteles ce legatura are cutia de Red Bull cu favicon-ul PCNews dar, oricum, urez mult succes tuturor :)

Comments (4)

Optimizare web gratuită (aka “SEO gratis”)

Intrucat am avut ceva timp liber la dispozitie saptamana aceasta, am vizitat o serie de site-uri din .ro ce ofera servicii SEO.

Din cate am observat, majoritatea acestor site-uri practica preturi indecente, inutile si, de foarte multe ori, absurde. Pentru a optimiza o pagina web doar la structura interna, fara vreo relationare cu alte documente web externe, unele firme cer preturi in jur de 100-1.200 de euro. Heh.

Tot pentru ca am timp liber, m-am hotarat sa ofer servicii de optimizare web gratuita.

Da, da. Ati citit corect. Optimizez oricare cinci pagini a oricarui site din .ro doriti. Cei care au site-urile pe template-uri de Joomla sau WordPress stiu ca o astfel de oferta e foarte avantajoasa intrucat nu ar trebui sa optimizez decat header-ul, footer-ul, index-ul, tiparul paginii si cel al articolului de WordPress, de exemplu, si nu fiecare pagina in parte.

Prezint din nou, asadar, oferta mea: SEO gratuit pentru 5 pagini ale oricarui site .ro (cu continut textual prezentat in limba romana).

Cat timp am fost in dmoz.org, am editat cam 30.000 de site-uri din .ro, deci cunosc situatia mediului web romanesc si stiu in ce directii se merge.

Puneti-ma la incercare, daca nu ma credeti pe cuvant :)

Comments (14)

Am ieşit din Google Sandbox

Ieri intrasem în Google Sandbox cu site-ul sovidiu.wordpress.com, azi am ieşit de acolo — probabil pentru că site-ul cu pricina are puţin conţinut sau/şi deoarece e făcut simplu şi la obiect, fiind promovat fără tehnici de optimizare web în genul “black hat SEO”.

Acest site este, aşadar, legit şi — consider eu — o resursă utilă celor interesaţi de optimizare web şi de promovare online.

Totodată, din câte am observat, se pune accent pe factorul timp, deci toată această mişcare trebuie susţinută de articole de blog scrise periodic. Factorul timp, în ceea ce priveşte site-ul sovidiu.wordpress.com, are importanţă pentru Google deoarece e vorba aici de un blog înscris în Google Ping Service.

În acelaşi timp, site-ul meu a ieşit atât de repede din Google Sandbox deoarece e vorba de un domeniu cu extensia .com (universal, nu regional) şi s-au terminat de reactualizat datele PageRank ale site-urilor indexate de Google.

Ce înseamnă Google Ping Service?

Google Ping Service este o modalitate de a înştiinţa motorul de căutare Google asupra unui nou articol scris într-un blog oarecare.

De fiecare dată când scrieţi un articol nou de blog şi după ce-l publicaţi, înştiinţaţi motorul de căutare Google introducând adresa permalink a noului articol în pagina Google Blog Search Ping Service.

Leave a Comment

Am intrat în Google Sandbox

Începând cu articolul “Ce punem în partea HEAD a unui document HTML”, se pare că site-ul sovidiu.wordpress.com a intrat în Google Sandbox, adică este monitorizat şi analizat — pentru o scurtă perioadă de timp — de către Google, urmând a fluctua în paginile Google cu rezultate ale căutărilor întreprinse de vizitatorii săi.

Personal, mi se pare normal să intru în Google Sandbox; sper, totuşi, să ies de acolo cât mai repede şi să apar în paginile Google în funcţie de diferite cuvinte-cheie asociate cu procesul de optimizare web.

Faptul că am intrat atât de repede în Google Sandbox pare un pic ciudat, nu?

Dacă vă uitaţi în articolele pe care le-am scris până acum, veţi observa că am controlat (cel puţin în corpul articolelor) link-urile externe site-ului sovidiu.wordpress.com.

Din momentul în care roboţii Google au indexat paginile cu articolele despre optimizare web scrise de mine şi au găsit link-uri externe cu şi fără rel="nofollow", site-ul sovidiu.wordpress.com a fost mutat în Google Sandbox.

Nu mă deranjează faptul că am intrat în Google Sandbox — chiar mă aşteptam la aşa ceva şi am grăbit un pic trecerea aceasta de la stadiul de “blog nou” la cel de “blog monitorizat” — partea eronată a lucrurilor e că nu pot să modific permalink-urile (adresele URL) ale articolelor de pe sovidiu.wordpress.com şi că nu pot face un sitemap al blogului.

Nu-i nimic; am promovat o mulţime de site-uri pe web şi pot promova şi acest site.

Pentru a nu fi catalogat drept blog din domeniul optimizării web, voi scrie articole din alte segmente de pe web utile tuturor — după cum v-aţi obişnuit :)

Leave a Comment

Optimizare web site: Ce punem în partea HEAD a unui document HTML

În procesul de optimizare web a unui site, partea <head> a documentelor HTML componente este estenţială pentru resursele cu care este asociată. Astfel, partea HEAD are rol de:

identificare a resursei afişate,

încadrare a resursei în întreg ansamblul site-ului,

evidenţiere a importanţei resursei în structura internă a site-ului,

poziţionare a resursei în paginile pe care le returnează motoarele de căutare.

Deşi Google, un motor de căutare de pe Internet, pune accent mai degrabă pe conţinutul resursei (inclus în segmentul BODY a unui document HTML) decât pe elementele identificare, încadrare, acccentuare şi poziţionare (din partea HEAD), procesul de optimizare web în-site are în vedere atât segmentul HEAD cât şi segmentul BODY.

Iată două motive ce sprijină conceptul că optimizarea web în site trebuie efectuată în HEAD şi în BODY, interdependent:

  1. nu toţi vizitatorii unui site sînt roboţi ai motoarelor de căutare;
  2. nu doar Google este motor de căutare pe Internet.

Dacă un singur vizitator din cei 2.001 de vizitatori ai site-ului dumneavoastră nu foloseşte Google drept motor de căutare, atunci optimizarea web în-site este nu doar recomandată ci şi esenţială pentru o poziţionare optimă în paginile cu rezultate ale căutării generate de către motoarele de căutare.

Datele prezentate în continuare vă ajută să optimizaţi partea <head> a documentelor HTML ce compun site-ul dumneavoastră.


Elementul HEAD şi poziţia lui în structura unui site

În optimizarea web, elementul head (engl. head, rom. cap), scris şi head (scrierea sa cu literă de tipar e echivalentă cu scrierea sa cu literă de mână) este esenţial pentru structura unei pagini html, inclus după următorul tipar:

  • tipul documentului (doctype) şi a versiunii HTML utilizată în pagină
  • html deschis (<html>)

apoi:

  1. head deschis (<head>) şi închis (</head>)
  2. body deschis (<body>) şi închis (</body>)

şi

  • html închis (</html>)

Noi ne vom ocupa doar de segmentul head al paginii, inclus după: <!DOCTYPE> <html>, înainte de <body>:

<!DOCTYPE HTML PUBLIC "-//W3C//DTD HTML 4.01 Transitional//EN" "http://www.w3.org/TR/html4/loose.dtd"&gt;
<html>

<head>
[–elemente_şi_atribute_aici–]
</head>

<body>
</body>
</html>


Elementul HEAD: atributele (şi valorile lor) cu care poate fi asociat

HEAD este un element HTML, deci el trebuie deschis (<head>) şi închis (</head>).

HEAD poate fi scris şi cu litere de mână (head), ambele versiuni fiind acceptate. Eu nu îl voi scrie cu litere de tipar.

Deşi inserarea elementului head în structura unui document HTML este opţională, e recomandat să îl includem toate paginile HTML pe care le realizăm, pentru a putea separa:

– elementele specifice secţiunii head

de

– elementele specifice secţiunii body.

Ce atribute are elementul head?

În HTML, elementul head are trei atribute:

  1. profile
  2. dir
  3. lang

Elementul head: atributul profile

Într-un document HTML, atributul profile poate fi asociat cu elementul head pentru a specifica adresa URL la care se află meta informaţii despre pagina în care l-am inserat.

Valoarea atributului profile este, aşadar, o adresă URL.

Exemplu de inserare a atributului profile:

<head profile="http://www.example.com/profile/ro.html"&gt;

Elementul head: atributul dir

Într-un document HTML, atributul dir poate fi asociat cu elementul head pentru a specifica direcţia de citire a textului paginii în care l-am inserat.

Atributul dir poate avea una din următoarele două valori:

  1. ltr (engl. left-to-right, rom. de la stânga spre dreapta)
  2. rtl (engl. right-to-left, rom. de la dreapta spre stânga)

Exemple de inserare a atributului dir:

– pentru limbi latine: <head dir="ltr">

– pentru limbi arabice: <head dir="rtl">

Exemple de inserare a atributului profile şi a atributului dir:

<head profile="http://www.example.com/profile/ro.html&quot; dir="ltr">

<head profile="http://www.example.com/profile/ae.html&quot; dir="rtl">

Elementul head: atributul lang

Într-un document HTML, atributul lang poate fi asociat cu elementul head pentru a specifica limba de prezentare a textului paginii în care l-am inserat.

Valoarea atributului lang este, aşadar, o abreviere de două litere a unei limbi, conform setului ISO 639 (vezi specificaţiile setului ISO 639).

Exemplu de inserare a atributului lang:

<head lang="ro">

Un dialect poate fi specificat tot cu ajutorul atributului lang, în format: "limbă-dialect".

Exemplu de inserare a atributului lang cu valori de limbă şi dialect pentru engleza vorbită în SUA:

<head lang="enUS">

Exemple de inserare a atributulelor: profile, dir şi lang:

<head profile="http://www.example.com/profile/ro&quot; dir="ltr" lang="ro">

Deşi atributul lang implică direcţia de citire a textului (un exemplu: limba română se citeşte de la stânga la dreapta, ltr), el nu poate suprima atributul dir.

Din acest motiv, ambele atribute (dir şi lang) sînt utilizate în optimizarea web.


Optimizarea web a elementelor HTML incluse în head

În următoarele articole vă voi prezenta o serie de tehnici de optimizare web de elemente HTML. Prin intermediul lor, veţi include în partea head a paginilor site-ului dumneavoastră doar ceea ce este necesar pentru a vă poziţiona site-ul pe primele locuri în paginile motoarelor de căutare.

Leave a Comment

Older Posts »